Băsescu, sigur că România se va uni cu Republica Moldova: Aceeași limbă, aceeași cultură, aceleași valori. Cu siguranță le vom face pe toate în aceeași țară!

Băsescu, sigur că România se va uni cu Republica Moldova: Aceeași limbă, aceeași cultură, aceleași valori. Cu siguranță le vom face pe toate în aceeași țară!
Publicat: 31/08/2017, 10:47

„Este al cincilea an de când onorăm la unison, români de-o parte și de alta a Prutului, dar și de peste tot în lume, Limba Română. Prin Decretul numărul 304 din 13 martie 2013, am promulgat Legea 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române în România. Coincidența face ca în același an, Curtea Constituțională de la Chișinău să facă dreptate limbii române, declarând-o limbă oficială și în R. Moldova”, a trecut Băsescu în revistă legătura lingvistică dintre România și Republica Moldova.

Fostul șef de stat a subliniat că între cele două țări există asemănări esențiale care ne fac să fim una și aceeași națiune, dar în teritorii diferite, exprimându-și credința fermă că, într-o zi, se va realiza și unirea despre care el însuși a vorbit în mai multe rânduri.

„La București și Chișinău vorbim aceeași limbă, împărtășim aceeași cultură, aceeași credință și ne închinăm înaintașilor aceleiași istorii. Cândva, cu siguranță, le vom facem pe toate în aceeași țară! Știu că peste Prut, în comunitățile istorice din vecinătatea țării noastre, dar și în Diaspora, păstrarea vie a limbii române presupune eforturi, suferințe și chiar riscuri”, a mai scris Traian Băsescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...